Ceartă.

31Oct09

Eram blocată. [La propriu] Asteptam la o coadă infernală – pentru o piesă de teatru. Faptul că nu puteam să mă mişc prea mult mă enerva cumplit.
În faţa mea un tip vorbeşte mult la telefon. La fel de mult ca şi mine.
La un moment dat îi apare iubita, moment în care parcă i se schimbă mimica, mă gandeam că poate de prea multă iubire..[but i was wrong]
Imediat cum ajunge, începe să îi reproşeze chestii – iar el se blochează (probabil simte că cineva observă cum este călcat în picioare), nu ştie ce să zică, aşa că aruncă în aer o frază ‘magică’:
“Ce cercei frumoşi ai!”.
Pentru o clipă observ că este impresionată, chiar sunt surprinsă cât de uşor i-a fost să îi schimbe atitudinea.
Dar reacţia ei mă surprinde ce-i drept şi pe mine.
Îl “pălmuieşte” zicând că:
“Normal că cerceii sunt aici subiectul principal, eu sunt doar o chestie secundară, neimportantă”
Ma gândeam serios că tipa începe să pară că are ceva probleme, de natură psihică.
Cearta continuă. Mă rog, era doar vocea ei acidă şi rece care se auzea. Nu am cum să nu ma uit la ei, sunt fix în faţa mea şi sunt super aproape de ei, e aglomerat. [Şi cum de naiba aud aproape tot ce îi reproşează? Nu poate să îi reproşeze mai încet?]
Îi spune cât de mişto o să fie piesa şi cât de mult o sa îi placa lui. Dar în secunda doi îl articulează scurt pentru că nu a fost întrebată dacă mai vrea să stea la piesa, în contextul în care era aglomeraţie.
El preferă să mănânce în continuare pâine prăjită, cred că îl ajută să nu explodeze – timp în care ea vorbeşte. Non stop – reproşându-i variaţiuni pe temă.
Face un efort şi dă să o pupe, dar era refuză.
Această femeie, îmbrăcată într-un palton roşu, cu cercei roşii şi cu o privire roşie – scoate fum. Un ton dur şi aspru, aş putea să jur că lucreză în armată.
Încearcă să scoată un zâmbet, dar nu pare al ei, cearta continuă.
Nu se opreşte. Mă întreb ce naiba o opreşte?
Deja mă doare capul.
Eu în locul lui cred că m-aş fi abţinut cu greu să nu îi ard vreo 2 (verbal).
Îi şi văd peste ani, el fiind femeia din casă, ştergând praful, iar ea, uitându-se la tv şi spunându-i că a ratat un punct de şters.

Şi am zâmbit.

Filed under: De prin oras   |  Leave a Comment
Tags: cearta, oameni