Eram blocată. [La propriu] Asteptam la o coadă infernală – pentru o piesă de teatru. Faptul că nu puteam să mă mişc prea mult mă enerva cumplit.
În faţa mea un tip vorbeşte mult la telefon. La fel de mult ca şi mine.
La un moment dat îi apare iubita, moment în care parcă i se schimbă mimica, mă gandeam că poate de prea multă iubire..[but i was wrong]
Imediat cum ajunge, începe să îi reproşeze chestii – iar el se blochează (probabil simte că cineva observă cum este călcat în picioare), nu ştie ce să zică, aşa că aruncă în aer o frază ‘magică’:
“Ce cercei frumoşi ai!”.
Pentru o clipă observ că este impresionată, chiar sunt surprinsă cât de uşor i-a fost să îi schimbe atitudinea.
Dar reacţia ei mă surprinde ce-i drept şi pe mine.
Îl “pălmuieşte” zicând că:
“Normal că cerceii sunt aici subiectul principal, eu sunt doar o chestie secundară, neimportantă”
Ma gândeam serios că tipa începe să pară că are ceva probleme, de natură psihică.
Cearta continuă. Mă rog, era doar vocea ei acidă şi rece care se auzea. Nu am cum să nu ma uit la ei, sunt fix în faţa mea şi sunt super aproape de ei, e aglomerat. [Şi cum de naiba aud aproape tot ce îi reproşează? Nu poate să îi reproşeze mai încet?]
Îi spune cât de mişto o să fie piesa şi cât de mult o sa îi placa lui. Dar în secunda doi îl articulează scurt pentru că nu a fost întrebată dacă mai vrea să stea la piesa, în contextul în care era aglomeraţie.
El preferă să mănânce în continuare pâine prăjită, cred că îl ajută să nu explodeze – timp în care ea vorbeşte. Non stop – reproşându-i variaţiuni pe temă.
Face un efort şi dă să o pupe, dar era refuză.
Această femeie, îmbrăcată într-un palton roşu, cu cercei roşii şi cu o privire roşie – scoate fum. Un ton dur şi aspru, aş putea să jur că lucreză în armată.
Încearcă să scoată un zâmbet, dar nu pare al ei, cearta continuă.
Nu se opreşte. Mă întreb ce naiba o opreşte?
Deja mă doare capul.
Eu în locul lui cred că m-aş fi abţinut cu greu să nu îi ard vreo 2 (verbal).
Îi şi văd peste ani, el fiind femeia din casă, ştergând praful, iar ea, uitându-se la tv şi spunându-i că a ratat un punct de şters.

Şi am zâmbit.

Nu aş vrea să spun prea multe – doar că a avut 2 ore întârziere, ceea ce nu mi se pare prea normal. A cântat Vama în deschidere, au fost ok. Tudor Chirila are al naibii de multă energie, cu toate că e super slab. Dar mi-a placut. Au cântat cred ca mai bine de o oră – sau cam aşa ceva.
La scurt timp au început reclamele, unele super reuşite, altele mai puţin. După un timp îndelungat de privit la reclame, într’o poziţie nu tocmai confortabilă pentru cap, am reuşit (exact ca şi acum 2 sau 3 ani..nu mai ţin minte exact) să iau somn.
Mă mai trezeam uneori să arunc un ochi pt câteva minisecunde la ceea ce se întampla pe acolo..
Din cand în cand mai râdeam, ca să mă simt prezentă.

E ceva cu noaptea asta, ăştia cred că pun praf de somn în aer.
Ce altceva să fie?

Treaba era super simpla. Asteptam sa iau orice masina 1 statie, sa ma duc naibii acasa, eram super franta de oboseala.
In statie, un ‘garcon’ se gandeste sa imi intrerupa gandurile, razlete de altfel, si sa ma intrebe daca astept cumva 313?
Eu raspund instinctiv ca da
Dupa care el imi zice: “Imi pare rau sa te anunt dar masina nu mai vine”
Eu: “Poftim?”
El: “Da, soferul a intrat in greva”
Obosita si fara chef, am o reactie de: “De ce?”
La care el, cu un zambet ce se stergea pe secunda ce ma uitam la el: ” A fost o gluma.. “”
Eu scot un ” Ah.. ” In fine..
Ma intorc la gandurile mele tampite.
Dar el nu vrea ca eu sa ma gandesc prea mult, pentru ca revine cu o intrebare care starneste hohote de ras.
Si vine marea intrebare: Scuze, 313 este cumva masina ta preferata?

Si aici incep sa rad ca nebuna, uimita de lipsa..de ‘inspiratie’ de care a dat dovada. Efectiv nu mai puteam sa ma opresc. Am incercat sa ii zic ceva, dar e greu de reprodus, pentru ca este un amestec de ‘wtf’ cu ‘ur a looser’.
Urc in masina razand in continuare..
Oare daca ziceam da, urmatoarea intrebare ar fi fost: daca aerul meu preferat este cel din 313? sau daca..rotile de 313 sunt preferatele mele.. sau just f*ck off!

Dupa multe emotii si stari traite, intr-un moment de spontaneitate decidem sa mergem la film, nici nu stiam ce anume ruleaza. Descoperim ca este Destinatie finala, varianta 3D. Am zis, ok, fie..

Dupa ce ne-am asezat, cu tot  cu flori (apropos, sa nu mergeti la film cu flori) – si a durat ceva sa le gasim loc – a inceput minunatia de film. Dupa cateva cutite intre ochi, pietre si bete infipte in stomac, dupa ce mi-am sterg ochelarii de sangele varsat..  am luat somn.

Dar pot sa zic cu mana pe inima, ca porcarie mai mare ca filmul asta nu am mai vazut de ceva vreme. Adica tipul a avut cateva viziuni, le-a ratat pe toate, a incercat sa se salveze si pe el si a murit intr-un mod stupid.

Oficial, a fost primul film la care am luat somn.  M-am trezit fix la generic.

Ce bine, ce bine..

Ca in fiecare dimineata, pentru ca mai nou circul cu tramvaiul, astept nerabdatoare clipa in care acesta sa soseasca, sperand de data aceasta sa nu ma mai impiedic, nu de alta, dar astazi sunt in rochie si nu`i chiar dragut sa fac asta.
Zis si facut, azi de dimineata ca in aproape fiecare dimineata ma impiedic si cad! on my knees! Din nou! Cum poate cineva sa se impiedice de aceleasi scari incontinuu nu imi pot imagina.
Si da, eram intr-o rochie mai scurta. Ma simt multumita ca a fost o cazatura mai usoara si ca nu era nimeni in spatele meu.
Toate bune si frumoase, ma asez relaxata pe scaun si incerc sa uit ca am cazut (din nou!).
Citesc din minunata mea carte in engleza si ma concentrez pe termenii noi.. la un moment dat aud un excuseee me vag.
Il ignor.
Aud din nou un excuse me, in fine, il tot aud pana cand ma decid sa imi intorc privirea. Era un negru (fara niciun fel de discriminare), care initial am crezut ca se pregateste sa ma intrebe de o statie sau de un mijloc de transport. Dar nu, vroia doar sa imi spuna ca sunt frumoasa – iar eu i-am multumit pt compliment.
Ma intorc la cartea pe care o savuram …
Nu renunta: Excusseee me!
Zic: what??!!
El: Do you speak french?
Eu: Yes i do.
Ma intorc la carte, ingorand cu privirea intrebarea lui.
El: Conversatie continua in engleza
” As vrea sa te invit la o cafea sau un suc”
Eu: “Nu pot”
El: “De ce”
Eu: ” Am iubit”
El: ” Ah, am inteles”
Eu: ” Ma bucur”
Imi continui cartea.. cand se aude un zgomot puternic la mine in cap. Da, imi picase o fisa.
Ma intorc spre el.
Eu: “As avea in schimb o prietena”
El: “Da?”
Eu:” Da. Uite cum facem, da-mi numarul tau si o sa te sune ea”
El: “Nu, insist sa imi dai numarul ei. Vreau sa o sun eu”
(incep parca sa regret)
Eu:” Ori asa, ori.. pica totul”
El: ” Ok, iti dau numarul”
Ii dau un pix si o foaie de hartie, isi noteaza numarul de telefon si numele si imi spune:
“Dar o sa ma sune”
“Da..daa..”
“Dar e frumoasa?”
“Da, este!”
“Dar ma suna sigur?”
“Vorbesc cu ea si vedem”
“Hai te rog, spune-i sa ma sune..”

La plecare realizez ca e prea mic pentru ea, daca isi ia tocuri?

Acum ma gandesc serios sa nu ii mai dau numarul de telefon, ce-i cu disperarea asta?

Nu prea am reusit sa dorm atat de mult pe cat mi-ar fi placut mie, asa ca am resimtit o usoara stare de nervi, cu toate ca per total eram ceva mai relaxata.
Ma imbrac colorat. Fix cat sa ma simt bine.
Am zis ca e luni, asa ca sa incep ziua cu zambetul pe buze. Si asa am si inceput. Totul parea de sa fie super bine, culoare, ochelari mov, sandale relaxante, fusta verde.
Purtam o fusta draga mie, pentru a treia oara in viata.
Ma indrept spre munca, cu gandul ca abia astept sa ma relaxez dupa.
So, imi urmez ‘rutina’ traseului. Ma asez pe scaun, ca niciodata, luni dimineata de obicei e mai greu, lumea se duce la munca.
Imi indrept privirea spre geam, eram relaxata. punct.
Nu mai vroiam sa ma uit la fetele oamenilor, cum fac mereu, sa le observ starile, emotiile, trasaturile..dar nu pot la un moment dat sa nu observ pe tipul vanzator ambulant CLICK care statea pozitionat in picioare, cu una bucata telefon, amplasat strategic cat sa imi faca poza sub fusta (eu asezata pe scaun.. ).
Ma uit la el, ma uit la telefon, imi scot castile din urechi, imi dau ochelarii si jos si pe un ton ridicat ii zic:
Eu: Ce iti inchipui ca faci?
El: eeuu..? (cu o voce pierduta) nimic.
(Moment in care isi inchide slide-ul)
Eu: Auzi, nenorocitule.. beep*
El: Tace
Eu: Prostule, imi provoci mila. Sa faci poza la o pereche de chiloti. hahaha. Laba trista. Si apropos nu se vad, prostule.
El: Tace
(Aici lumea deja se pusese pe pozitii, ca la cinema, le lipsea popcornul, mai ales ca vocea mea creastea gradual)
Eu: *Beep.
El: Tace
Eu: Bravo, esti un super bine-crescut! Felicitari! Ai castigat premiul de cel mai prost – prostule!
El: A coborat la urmatoarea.
Si ma gandeam: de ce naiba nu am apucat telefonul de il arunc pe geam?
Da, stiu, era inchis geamul..
mama, ce bine m-as fi simtit!

*Si da, nu a avut azi-noapte trenul intarziere decat 1 ora jumate.
Si astea doar.. in minunata si reconfortanta Romanie.

Intamplator am ajuns la Street Delivery. Nu ca nu as fi stiut de eveniment, dar nu planuiam sa ajung pe acolo. Ideea este ca odata ce am ajuns.. m-am simtit ca in lumea mea. Am vizitat fiecare locsor. M-am distrat copios…
Mai ales ca atunci cand am ajuns la sectiunea de pictat vase de lut. Ei bine, am stat mai mult de 1 ora si ceva sa pictez. Si am pictat. Si am tot pictat.. si in jurul meu erau numai copilasi si mamici:) Era fun..
Si uite ce a iesit:

PS: Astept la anu sa profit mai mult!

Era seară, undeva în jur de 23,30.

Eram în 104, cu Ninja lângă mine.

La un moment dat, se urcă nişte 4 exemplare  negricioase de oameni, care păreau tocmai ieşiţi de la pârnaie.

Maşina era aproape goală.

Eram obosiţi şi fară chef la asistat la spectacol. Dar nu aşa s-au gândit cei 4 looseri care se credeau buricul buricului. Cel mai “curajos” dintre ei, scoate capul pe geam încet să nu-l vada nimeni şi îl scuipă în mers pe un tip care mergea cu bicla.

Maşina de opreşte la semafor. Probabil nu se gândise că mai există şi semafoare. Biciclistul se dă jos, în încercarea sa de a îi face ceva negriciosului care tocmai ce îl scuipase.  Maşina pleacă,  biciclistul rămane neconsolat, iar negricosul scapă basma curată. (normal!)

(Mă uit la Ninja, Ninja la mine.. si ne gândim noi ca ce bine e în România, această ţară a toturor posibilităţilor)

Ajungem la următoarea staţie, unde… surpriză, 2 fete aşteptau cuminţele un al mijloc de transport. Mă gândesc că nu are cum.. sa le scuipe şi pe ele.

Da’ cum sa nu!  Direct pe ele. În momentul acela, Ninja îmi zice că nu s-a mai bătut de mult. Eu îl trag de mână, convigându-l că Nu merită. Se mai temperează.. Chiar de asta mai aveam nevoie!

Şi acest proces avea loc cam în fiecare staţie. Deja devenea al naibii de stresant. Număram staţiile până coboram.

(Chiar îmi venea să le dau o mamă de bataie!!Oh şi ce i-aş fi bătut!)

Când aceste gânduri îmi frunzăreau prin faţa ochilor, observ cum o maşină de poliţie vine în viteză şi se pune în faţa autobuzului.(Exact ca-n filme) În căteva secunde, sunt deja in maşina (cam 5 poliţisti), se legitimează şi ii captureză pe cei 4.  Cei 4 protestează ca ei n-au făcut nimic, de ce ii ia?

Îi prinde  şi îi urcă în maşina poliţiei. Ne intreabă dacă ei au făcut probleme. Le confirmăm. Politicos, ne mulţumeşte si coboară din autobuz.

Încă nu îmi reveneam din şoc. Uau.Chiar se poate!

Şi da, în ROMÂNIA!

Şi vine poliiiţiiiia…

Pentru ca sunt obligata sa imi fac pasaport, pentru ca trebuie sa plec din tara, am zis sa o fac si pe asta:)
Asa ca m-am intalnit de dimineata cu Simonelu, sa mergem impreuna sa ne facem pasapoartele..
Dupa ce ziua parea sa inceapa prolific, au intrat intr-o incapere rece, doua tipe vesele si pline de energie. Yes, Noi!
Asa ca ne-am facut “temele”, am completat tot ce era de completat si am asteptat cumintele (not!) sa ajungem la nenea sa ne faca poza.
Cadru: gri – lume suparata, usor trista chiar, mohorata (afara ploua)
Ajung destul de repede, la acel nene (care descoper, ca nu-i deloc nene:) ). Pusa pe glume, aeriana si dornica sa termin cat mai repede, incerc sa vb cu el, dar se pare ca l-am ametit destul de rau, pentru ca a reusit sa taie 2 chitante, in loc de una (cri, cri.. not me)
Recunosc, eram imbracata frumusel (aveam chiar si cravata), asa ca a decis baiatul sa intre in conversatie, intreband-ma, una, alta..
Oricum, eram pusa pe glume, asa ca avem chef sa rad asa ca nu m-am putut abtine, nici cand el mi-a spus ca trebuie sa imi faca poza, chiar ma speriasem ca o sa am un mare zambet in pasaport:)
Asa ca, dupa ce am iesit din cabina vesela, am dat cu ochii de Simonelu, care se intreba de ce se tot auzeau rasete din cabina, in contrast cu atitudinea celor de langa ea, care erau atat de mohorati.
Reuseste si Simo sa isi faca poza, la un nenea ceva mai in varsta. Asa ca, pornim agale in oras, sa ne intalnim cu nenea imbracat in mov si cu cravata:)