Fiecare din noi are, sau a avut la un moment dat, un regret.
Fie că nu a făcut acele lecţii de pian sau de balet pe care şi le dorea, fie că nu i-a spus la timp că o/îl iubeşte, că a uitat să se ţină de cuvânt atunci când a promis, că a fost mult prea dur/sau prea bun.
Că nu s-a distrat atunci când a simţit. Că a iubit prea mult. Că nu a iubit la fel de mult. Că a pierdut un prieten drag. Că a uitat ce e acela respectul. Că nu şi-a dat seama ce a pierdut. Că a făcut compromisuri. Că a fost laş/ă. Că a fost fals/ă.

De ce la fiecare test de “personalitate”, există mereu o întrebare de genul: Ai vreun regret? Dacă da, care?
Şi eventual o mică listă din care să alegi varianta asemănătoare cu cea din “lista ta”.
“Nu vreau să îţi spun. Gata. Ce te bagi tu repede în treburile mele?”.

Aşa că am început să mă gândesc şi eu la ale mele.
E ciudat să te întrebe cineva şi într-un puseu de sinceritate să nu poţi să povesteşti (pentru că.. nu iţi aduci aminte?!)

Am aflat în schimb că ştiu sigur că o regret pe ea. Şi asta am descoperit de curând.

Teoretic, nu e chiar aşa de rău să ai un mic regret, nu? (sau aşa ne minţim cu toţii, right?)