Archive | me RSS feed for this section

Leave a light on in the dark

20 Apr

Cand vine seara, gandurile se trezesc la viata. Prind curaj si zbor, se intalta cum stiu ele mai bine, isi intind aripile si, falnice cum sunt ele, privesc in jur, admira ceea ce au realizat in fiecare zi. Cum au cladit fiecare gest, zambet, energie transmisa, intentie bine definita.
Au prins curaj cand au vazut ca lucrurile functioneaza asa cum vor ele. Si de ce nu ar fi asa? Sunt puternice, ce naiba?
Incet, incet visurile au inceput sa isi piarda din energie, gandurile reusind sa le domine clar. Au indraznit sa iasa la suprafata, dar gandurile le-au indesat la loc, ca si cum nu ar fi existat. Poate te intrebi unde ar putea sa se ascunda atat de bine? Poate ca o schema bine definita a fost realizata si exista un traseu stiut doar de detinatorii cheii care nu vor ceda atat de usor sa dezvaluie tot adevarul.
Am putea sa urmarim pe un fir logic unde ar putea fi. Dar gandurile pun piedica, incepe sa nu mai fi o lumina prea clar definita, o urma de umbra incepe sa acopere lumina.
Gandurile stiu ca ele sunt cele trebuie sa castige acest joc. Nu le place sa piarda, ele mereu castiga. Sunt niste invingatoare. Si gandindu-se la asta au mai inchis si mai mult din lumina. Urma unei sperante de a gasi visurile marete incepe parca sa paleasca si ea. In aceasi timp cu ele.

Cu fiecare secunda ele castiga din ce in ce mai mult teren. Ele, puternicele, sunt cele care vor marca cu un steag surprinzator de falnic victoria lor. Nimeni si nimic nu le sta in cale.


Asa ca, pe intuneric devine chiar greu de gasit asa ca, poate lasa si ele macar o lumina aprinsa…
Doar ca ele, din pacate, stiu mai bine ca asa trebuie sa stea lucrurile.

Noapte buna!

It’s all about u.

2 Jun

totul se invarte in jurul fericirii.

Facem lucruri pentru a fi fericiti, pentru a atinge cateva clipe de fericire curata, de placere a momentului, dupa care vrem sa o avem cat mai mult alaturi de noi, ca un fulg pe care nu vrem sa il lasam sa cada, ci doar sa il mentinem in aer, precum am mentine starea de bine/de fericire.

De fiecare data cand am cautat in mod voit fericirea, ea m-a evitat.. dar a reusit de multe ori sa ma surprinda atunci cand a vrut ea.
Si deja simt ca o personific, ea, marea fericire.
Oare putem sa cantarim fericirea? Si daca da, cum sa facem asta?
Si unde? Incotro se duce ea?

as putea sa numesc momentele in care m-am simtit cu adevarat fericita, dar mai stiu si momentele in care stiu ca as fi fericita.

Cum ar fi fost sa cerem si noi cateva sute de grame de fericire? Oare cat ar costa kilogramul?

Despre prietenie

20 Jan

In fiecare dimineata am cel putin 15 min, timp in care am posibilitatea sa reflectez, sa imi fac planuri, idei, sa gandesc strategii, sa cuget.
Ei bine, ieri dimineata, mergand agale spre munca, am reflectat asupra notiunii de prietenie.
Nu cred ca exista prietenul/prietena perfect/a. Cu totii avem in balanta si bune si rele. Asta nu inseamna ca nu poate exista o complianta mai mare intre 2 persoane sau ca nu te poti simti ca si cum ti-ai fi gasit “jumatatea”. Cu bune si rele, ne acceptam reciproc, din dragoste, afectiune, si multe alte lucruri frumoase.
Ca in orice alta relatie, fiecare trebuie sa faca un efort pentru a o intretine, astfel incat aceasta sa nu se piarda in ceata, precum o frunza tomnatica.
Viata este o provocare, iar noi trebuie sa ii facem fata cu brio. Poate si cu putina inventivitate. De multe ori poate nu reusim, si ne simtim dezamagiti sau poate dezamagim.
Sau poate in fiecare zi trebuie sa ne asteptam la mai putin.. (?)

Imi place sa fiu libera sa ma exprim asa cum simt. In limita in care stiu ca nu o sa ranesc pe nimeni. Cred cu tarie in liberul arbitru si nu vreau sa il cedez.

Drumurile noastre se intrepatrund in viata intr-un fel in care de cele mai multe ori ne surprind. Din pacate, la fel de bine ne si despart. Cica asta-i viata.
Iar din cand in cand, atunci cand respiri linistit aerul rece al diminetii, si ai timpul necesar sa reflectezi la relatiile de prietenie, realizezi ca unii oamenii dragi, nu mai sunt la fel. Si zambesti gandindu-te la vremurile frumoase.
Tu? Tu zambesti?

buchetul de vin.

28 Feb

In ultima vreme am lipsit de pe aici si recunosc ca imi e dor. Dar avand atatea posibilitati de comunicare la indemana, devine ceva mai greoi sa iti concentrezi ideile intr-un singur loc.
si stilul asta, in viteza, unde lucrurile se intampla ametitor de repede. Nu mai stii cand te indragostesti, cand urasti, cand pleci, cand vii, cand arunci cuvinte la intamplare sau cand arunci pe tine cele mai relaxante haine si iesi cu prietenii in oras.
Parca timpul se condensa, sau cel putin, asa simt eu. As vrea sa pot sa am ocazia sa savurez lucrurile un timp mai indelungat.
Nici nu mai stiu ultima oara cand mi-am luat rucsasul in spate si am urcat in tren cu destinatie necunoscuta. Sau cand ma bucuram de nimicuri.
Vreau nimicurile inapoi. Repede, cine a pus mana pe ele sa le returneze.
Vreau iar zambetul ala fericit de copil. Si fustita aceea cu flori.

Si mai vreau un pahar de vin rosu. Imi este o pofta nebuna..

..No, I don’t need a game anymore..

22 Dec

Daca candva mi-ar fi zis cineva ca o sa ajung aici, as fi ras. Cu pofta. M-as fi distrat copios..
Daca as fi stiut vreodata ca trebuie sa trec prin asa ceva, as fi fugit..
As fi plecat de mult, as fi disparut in zare si nu m-as mai fi uitat inapoi.

As vrea sa ma apuc sa fac liste, sa ii scriu Mosului.. dar nu pot.
Nu ma pot concentra sa scriu.

Si tare as vrea, din nou, spiritul Craciunului..

Road-trip!

1 Oct

Dupa o buna bucata de vreme in care nu am mai apucat sa facem iesiri, asa cum ne place noua, iata ca maine seara plecam spre Raul Sadului. Nu am mai fost niciodata, dar din fotografii pare un loc relaxant.
Si nu stiu despre ceilalti, dar eu cu siguranta simt nevoia de relaxare..(cu siguranta si ei:) ).
Vreau sa fug de munca, de probleme, de stres, de oameni enervanti, de prosti, de indiferenta si nu mai continui, lista e mult prea mare.
Asadar, ma voi intoarce (nu barbat) ci cu mult poze:) si cu speranta unui om mai relaxat.
Natura – here we come!

una bucată zi de sâmbătă.

30 May

Mă trezesc de dimineață cu o ușoară stare de bine. Gândul că este zi de wk mi-a produs brusc un zâmbet – scurt – pentru că mi-am revenit imediat după ce am realizat că urmează să lucrez. și astăzi. *perioada târgurilor este în floare.
Bun, așa că fac tot posibilul să trec peste această senzație minunată și încerc să îmi canalizez energia către lucruri mai importante precum: să nu uit aparatul, pentru că urma să mă văd cu fetele pe seara, la concert.
După ce consider ca sunt aprooooape gata, realizez că nu pot să mă încalț și nici să merg încălțata. Motivul? Super buba de la piciorul stang, de care uitasem complet. Perfect, mă descalt, încercand să mă gândesc la posibile alte soluții. ( Să merg desculță?)
Între timp renunț la orice pentru o așa zisă coafură. Și încerc, și incerc.. până când simt cum urcă apa clocotită într-un bidon care stă să dea pe afară. Îmi vine să îl tuns la 0. Orice, numai să nu mă mai chinuie. Renunț! Îl las naibii la fel cum era și când m-am trezit. Haotic!!
Îmi fac un super bandaj și sunt aproape gata de încălțat.
Așa că fug, ignorând momentul când mi se zicea să iau totuși o umbrelă. Suuure.
Plec în viteză, realizând din fericire la puțin timp că mi-am uitat încărcatorul + telefonul acasă. Super. Așa că mă întorc în viteză dupa el.
Pierd tramvaiul, așa că aștept.. si astept..si astept. Cand mă decid să iau un taxi, îl zăresc în depărtare. Fain.
Ajung relativ ok.
La aproape de sfârșitul zilei de muncă, mă pregătesc din timp să ajung la concert, așa că plec mai devreme, dar nu mică mi-a fost mirarea să constat că afară ploua torențial. În câteva secunde am fost udă toată. Așa că aștept. * Da, ignorasem mesajul cu umbrela, oricum degeaba*.

Așa că aștept cam 40 de minute să treacă ploaia, enervată la maxim de treaba asta.. fără izbandă pentru că reușesc destul de târziu să ies din bîrlog. Vorbesc cu Ana. La ea nu ploua de niciun fel. Mă uitam în jur și nu îmi venea să cred. Într-un final, îmi fac curaj și plec spre casă să mă schimb. Până acasă am reușit performanța să îmi spăl hainele.
Și ploua infernal și mie imi venea să bat pe cineva. Noroc că există tbbt să mă calmeze!